1. Ce este rezonanta magnetica?

DSC_4108Imagistica prin rezonanță magnetică este un test care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc. În multe dintre cazuri, IRM oferă informații care nu pot fi vizualizate prin radiografie, ultrasonografie sau tomografie computerizată.

În timpul IRM, regiunea corpului ce trebuie investigată este plasată într-un aparat special care reprezintă un magnet uriaș. Informațiile furnizate de IRM pot fi stocate și salvate într-un computer. De asemenea pot fi făcute poze sau filme daca situația o cere. În anumite cazuri se poate utiliza o substanță de contrast pentru a vizualiza mai clar anumite structuri ale corpului.

2. Scopul investigatiei

RMN

Se efectuează pentru diagnosticarea anumitor afecțiuni ca tumori, sângerare, leziuni, afectări vasculare sau infecții. Prin folosirea unei substanțe de contrast în timpul RMN, se pot vizualiza clar anumite țesuturi. O investigație de tip RMN este indicată pentru:

regiunea cefalică – RMN poate detecta tumori, anevrisme, sângerari la nivel cerebral, leziuni nervoase și alte afecțiuni, ca și cele cauzate de accident vascular cerebral; RMN poate de asemenea detecta afecțiuni ale nervului optic și ale globului ocular, ale urechilor și nervului auditiv;

– regiunea toracică – RMN poate vizualiza cordul, valvele cardiace și vasele coronare; poate stabili dacă plămânii sau inima sunt afectate; de asemenea poate fi folosită pentru diagnosticarea cancerului de sân sau pulmonar;

– vasele sanguine – RMN poate fi folosită pentru vizualizarea vaselor de sânge și a circulației sângelui prin vase, în acest caz purtând numele de angiografie prin rezonanță magnetică; poate depista afecțiuni ale venelor sau arterelor, ca anevrisme vasculare, a cheagurilor la nivel vascular sau ruptură parțială a peretelui vascular (disecție); uneori se folosește substanța de contrast pentru o vizualizare mai clară a vaselor sanguine;

– regiune abdominală si pelviană – RMN poate depista diferite afectări ale organelor abdominale precum ficatul, vezica biliară, pancreasul, rinichii și vezica urinară; se folosește pentru depistarea tumorilor, sângerarilor, infecțiilor și diferitelor obstacole; la femei se pot vizualiza uterul și ovarele; la bărbați se poate vizualiza prostata;

– oasele și articulațiile – RMN poate evidenția afectări ale sistemului osos sau articular, ca artrite, afectări ale articulației temporomandibulare, probleme ale măduvei osoase, tumori osoase, afectări ale cartilajului, infecții și rupturi de ligamente sau tendoane; RMN poate afirma cu precizie dacă un os este rupt sau nu, atunci când radiografia este neclară, folosindu-se frecvent pentru depistarea afecțiunilor osoase sau articulare;

– coloana vertebrală – RMN poate vizualiza discurile și nervii coloanei vertebrale, putând diagnostica afecțiuni ca stenoza de canal vertebral (stenoză spinală cervicală), hernie de disc sau tumori de coloană vertebrală.

» Vezi lista de investigatii pentru RMN 

3. Contraindicatii

Daca raspunsul dumneavoastra este afirmativ, la una dintre intrebarile urmatoare este absolut necesar sa ni le semnalati inaintea examenului RMN:

  • Aveti instalat un stimulator cardiac, sau un defibrilator cardiac implantabil? (Exista stimulatoare si defibrilatoare cardiace de ultima generatie compatibile RMN – pentru detalii suplimentare contactati medical curant.)
  • Aveti valva cardiaca?
  • Ati suferit interventii chirurgicale la nivelul creierului sau urechii? (aveti neurostimulator sau alt implant la acest nivel?)
  • Aveti vreo proteza sau alte aparate instalate la nivelul membrelor, genunchilor, soldurilor (de ex. tije metalice sau suruburi) ori aparate auditive sau dentare?
  • Aveti un corp strain la nivelul urechilor?
  • Ati suferit recent, sau mai demult, o impuscatura cu proiectil metalic ale carui urme au ramas la nivelul corpului sau in apropierea ochilor?
  • Aveti asupra dumneavoastra agrafe sau suturi metalice?
  • Suferiti de claustrofobie sau aveti o fire anxioasa?
  • Sunteti insarcinata, susceptibila de a fi sau alaptati?
  • Sunteti alergic(a)?

In aceste caz va rugam sa aduceti cu dumneavoastra toate documentele medicale care au legatura cu implatul pentru a stabili daca este compatibil sau nu cu campul magnetic.

4. Riscuri

Nu există efecte secundare adverse expunerii câmpului magnetic folosit pentru RMN. Cu toate acestea, magnetul este foarte puternic. De aceea el poate afecta pacemaker-ele, membrele artificiale și alte dispozitive medicale care conțin fier. Magnetul va deregla un ceas care se află în apropierea lui.

Dacă pacientul prezintă fragmente metalice la nivelul ochiului, efectuarea RMN poate afecta retina. Dacă există suspiciunea că ar exista fragmente metalice la nivelul ochiului, se recomandă efectuarea unei radiografii înainte de efectuarea RMN. În cazul în care radiografia a depistat fragmentele metalice, se interzice efectuarea RMN.

Tatuajele sau machiajul permanent pe bază de pigment ce conține fier pot provoca iritații ale pielii.
RMN poate produce arsuri la nivelul zonelor pe care sunt aplicate diverse patch-uri la nivel cutanat. De aceea, se recomandă informarea medicului în legatură cu acest lucru.

Există un mic risc de apariție a unei reacții alergice în cazul în care se folosesc substanțe de contrast în timpul RMN. Cu toate acestea, majoritatea reacțiilor sunt moderate și pot fi tratate cu antialergice. De asemenea, există un risc scazut de infecție la nivelul venei pe care se introduce substanța de contrast.

5. Rezultate

Imagistica prin rezonanță magnetica

Este un test care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc.
Medicul specialist poate explica pacientului rezultatul testului imediat după efectuarea lui, însărezultatul final va fi gata în circa două zile. RMN poate depista afectarea unui organ sau țesut chiar dacă forma și mărimea organului este normală.

Imagistica prin rezonanță magnetica
Normală Organele, vasele sanguine, sistemul osos și articular sunt normale din punctul de vedere al formei, mărimii, aspectului și localizării
Nu există excrescente anormale, ca de exemplu tumori
Nu există sângerari, lichide anormale, obstacole sau tumefacții (anevrisme) la nivelul vaselor
Nu există semne de inflamație sau infecție
Anormală Un organ poate fi mărit, micșorat sau modificat
Pot exista excrescente anormale (de exemplu tumori)
Pot exista lichide anormale apărute datorită sângerarii sau infecției; pot fi prezente revărsate lichidiene la nivelul plămânilor sau la nivelul regiunii cardiace
Pot exista blocaje sau îngustări vasculare; de asemenea poate exista un anevrism vascular
Există blocaj la nivelul ductelor vezicii biliare
Există afectări articulare, ligamentare sau ale cartilajelor; oasele pot fi afectate prin infecții sau alte afecțiuni
Pot exista afectări ale sistemului nervos ca scleroză multiplă, demență, boala Alzheimer sau hernie discală.            

6. Factori care afecteaza testul RMN

DSC_4069Factorii care pot influența testul sau acuratețea rezultatului includ:

– sarcina -RMN este contraindicat la femeile insărcinate

– dispozitive medicale electrice ca pacemaker-e sau pompe medicale cu injecție;RMN poate afecta aceste dispozitive și de aceea se poate contraindica efectuarea testului

– dispozitive medicale metalice; aceste dispozitive pot estompa imaginile organului examinat, împiedicând vizualizarea acestora. De exemplu un dispozitiv intrauterin (DIU) poate impiedica vizualizarea clară a uterului

– inabilitatea pacientului de a sta nemișcat

obezitatea – o persoană supraponderală poate depăși limitele aparatului.

7. De retinut!

– uneori rezultatele testului pot fi diferite față de altele mai vechi deoarece au fost efectuate în centre medicale diferite sau pentru că testările anterioare nu sunt disponibile pentru a fi comparate cu noua testare.

RMN este un test sigur, care vizualizează structurile și organele corpului; este mai scump decât alte metode și nu poate fi disponibil în anumite regiuni.

RMN deschise sunt construite astfel încat dispozitivul să nu inconjoare complet pacientul; însă acest tip de IRM nu este disponibil în toate centrele medicale; ele sunt utile în cazul pacienților claustrofobi sau obezi.

RMN se poate efectua pentru vizualizarea anumitor structuri și organe precum regiunea cefalică, abdominală, sânii, coloana cervicală, articulația scapulo-humerala (umărul) și genunchii.

– angiografia prin rezonanță magnetică este o metodă specială prin care se vizualizează vasele sanguine și circulația la nivelul lor.

RMN spectroscopic este un tip special de RMN care identifică anumite afecțiuni medicale măsurând anumite substanțe de la nivelul țesutului uman.